sd s

1 Septembrie 2023

Instituția Publică Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” e templul înțelepciunii, e izvorul viu, e instituția gazdă a peste 1000 de elevi.

Toamnele … Au ele o semnificație a lor, ele vin cu aur, dar și clinchete de clopoțel și glasuri zglobii.

Azi, doamna directoare Victoria Borisov, a întâlnit lumea mare a familiei școlare, a părinților și oaspeților dragi.

Pentru prima oară au pășit pragul școlii picii clasei I, mai mult de o sută de elevi. Cu emoții au fost liceenii înmatriculați în clasa a 10, cei ce dornici de carte au căutat drumuri spre cunoștințe și au ales instituția apreciată cu foarte bine în acreditarea anului 2022. Știm că alături de noi, liceenii mai mari, se vor simți perfect.

O feerie s-a creat când picii au apărut la microfon. Recitalul lor ne-au reamintit de careul solemn prin care fusesem înscriși în clasa I.

Dar clipa siderală a venit când Ion Demian a ridicat sus o păpădie de elevă din clasa I, el cu mândrie a făcut cercul de onoare, anunțând că în instituție, ca și în toată țara este primul sunet. Patru învățătoare ale claselor întâi, împreună cu părinții au intrat în templul măreț al cunoștințelor, în sălile de clasă pregătite să-și primească elevii noi.

Drum bun în țara cunoștințelor!

Picuri ale Luceafărului